Patologia glandei tiroide

    Autor: Dr. Adriana Dumitru, Medic Specialist Medicina de Laborator

    Glanda tiroida este o glanda endocrina de forma literei H fiind alcatuita din doi lobi uniti printr-un istm pretraheal. Ea este situata de o parte si de alta a traheei.

    Tiroida secreta doi hormoni: tiroxina T4 si triiodotironina T3. Controlul functiei tiroidiene este realizat la nivel central de hormonul hipotalamic de eliberare a tirotropinei TRH si tirotropina TSH secretata de hipofiza anterioara. Aportul de iod din alimentatie este foarte important pentru sinteza hormonilor tiroidieni.

    Influenta glandei tiroide este foarte importanta pentru functionarea normala a organismului.

    Tiroida afecteaza:

  • pulsul
  • tensiunea arteriala
  • nivelul de colestero
  • tonusul muscular
  • starea psihica
  • vazul
  • greutatea corporala, etc.

Afectarea glandei tiroide include o gama foarte larga de manifestari în functie de excesul sau deficitul de hormoni tiroidieni. Cea mai frecventa afectiune tiroidiana este hipotiroidia care este consecinta deficitului de hormoni tiroidieni iar printre manifestari amintim:

  • constipatie
  • dureri musculare sau articulare
  • crestere în greutate
  • intoleranta la frig
  • infiltratie tegumentara perioculara si periferica
  • astenie, letargie
  • dificultate la înghitit
  • caderea parului
  • bradicardie

În hipertiroidism apare un exces de hormoni tiroidieni iar simptomatologia include:

  • diaree
  • scadere în greutate
  • oboseala, insomnie, nervozitate
  • intoleranta la caldura
  • hiperactivitate
  • palpitatii, tahicardie
  • transpiratii abundente
  • tegumente catifelate si calde
  • scaderea libidoului

Pentru evaluarea functiei tiroidiene se pot efectua urmatoarele investigatii:

  • dozarea nivelului seric al hormonilor tiroidieni T3, T4, FT3, FT4, TSH
  • ecografia tiroidiana
  • scintigrafia tiroidiana
  • dozarea Ac antitiroida
  • biopsia glandei tiroide (pentru precizarea naturii benigne sau
  • maligne a nodulilor tiroidieni)

În cadrul laboratorului nostru se pot doza hormonii TSH si FT4 care reprezinta teste recomandate pentru diagnosticarea dar si supravegherea pacientilor cu afectiuni tiroidiene. Aceste analize sunt gratuite cu bilet de trimitere de la medicul de specialitate. Surprinzator, multi pacienti cu manifestari cardiologice sau neurologice, in urma investigarii TSH si FT4 au fost diagnosticati cu hipo sau hipertiroidie.

Spre exemplu, din 250 pacienti investigati în cursul lunii februarie în vederea evaluarii glandei tiroide, 35 au fost diagnosticati cu deficit de hormoni tiroidieni, iar 20 cu exces de hormoni tiroidieni.

În concluzie este foarte importanta determinarea functiei tiroidiene pentru ca pacientii cu afectiuni tiroidiene pot duce o viata normala, activa, daca sunt bine tratati.

Daca afectiunile tiroidiene sunt lasate netratate, atunci ele pot afecta sistemul cardiovascular si alte organe interne.

Harta

Serviciile Noastre

Misiunea laboratorului MEDICLIN A & M este de a oferi analize medicale la cele mai inalte standarde, preocupandu-ne permanent de imbunatatirea continua a performantelor noastre si de identificarea si satisfacerea necesitatilor clientilor nostri.

Contact

MEDICLIN A & M

Telefon/fax: Cetatea Histria 021/ 413 55 70
E-mail: office@mediclin.ro